Am uitat ceva?

Va salut. E tarziu pentru mine sa scriu articolul, dar stiu ca nu e tarziu pentru voi sa-l aveti de citit (sa va multumesc inca o data? n-o mai fac, intre noi e stabilt: scriu pe blog cat sunt citita, nicio zi in plus).
Puteam sa beau din sticluta de valeriana de pe birou pentru a rezista o ora la pc, am preferat insa un capucino  J intense, la fel de amar dar fara sa fie si gretos. Scriu din prietenie, altfel ar trebui sa dorm dupa masajul de calmare a durerii de coloana-coaste facut adineauri de omul meu. Imaginati-va o persoana ridicandu-se dupa un accident rutier grav si traindu-si viata ca si cum n-ar avea fractura de coloana survenita, asta e situatia mea (minus accidentul de masina in sine). Dar deviez de la temele articolului meu de azi.
Yo, mi-am mai cumparat o carte!
Am iesit cu treburi in oras si nu m-am abtinut sa dau si pe la cei doi anticari stradali de care stiu in drumul meu, sa vad ce au pentru mine. Puteam cumpara si Baudolino de Umberto Eco, la un pret jenant de mic dar nu ma raportez cu aceeasi incantare la romanele despre evul mediu, despre cavaleri si cruciade ca la cele contemporane, stiti? Bine, recunosc ca regret ca totusi n-am luat-o, macar am de citit inca o carte frumoasa: Dansatoarea lui Degas. Este o poveste dramatica de dragoste in splendida Belle Epoque intre Alexandrie, o balerina a Operei din Paris si pictorul Edgar Degas. Am vrut sa citesc aceasta carte pentru mirajul din lumea artei si a dansului din Orasul Luminilor din cea de-a doua jumatate a secolului al xlx-lea si pentru informatiile poate inedite despre picturile lui Degas. Asa ca, yo, ma asteapta inca o lectura placuta!
Am uitat ceva?
Cu o statie-doua inainte sa cobor, intra in vagonul meu de metrou o splendoare de barbat, de-ala spilcuit rau. Ma gandeam ce i-o fi patit caleasca cereasca de-a coborat printre noi muritorii, sa ajunga…unde se duc cei ca el? Ma remarca si el, ma apropii de usa si…il vad “scarpinandu-se”.

Am vrut sa-mi sun omul sa-mi desluseasca el gestul dar pana sa scot telefonul din geanta, intelesesem: daca noi femeile ne uitam in urma sa vedem, nu ne-om fi uitat geanta, cartea, umbrela pe scaun, poate ca si el verifica sa nu-si uite podoabele, nu? A controlat, s-a linistit, gata. Eu si nedumeririle mele!
Prefacatorie sau imaturitate?
Multi dintre voi ati aflat din ce am scris pana acum ca imi place sa-mi vocalizez mirarile si ideile si deasemenea sa aud sonorizate cuvintele destept impletite in textele bune, de aceea citesc cu voce tare. Imi place mult jocul dictiei si muzicalitatea cuvintelor, sa ma entuziasmez pentru cate o idee de mare exceptie. Dar cateodata, tip frate, tip!
Citeam ieri articolul unei domnisoare pe care o intuiesc desteapta, daca nu cumva foarte desteapta, in care, demoralizata de niste probabile dezamagiri in serie, se intreba de ce e, ma, lumea asa de rea? Ma minunez de candoarea (imaturitatea sau fatarnicia?) unora care traiesc in mod repetat suferinta dezamagirii din partea altora si-si pastreaza inocenta si nelamuririle cu privire la subiect. Eu dezamagesc. Jur ca e ultimul lucru pe care vreau sa-l fac dar mi se intampla. Altii ma dezamagesc. Am invatat doua lucruri despre dezamagiri si dezamagitori: 1) daca nu concep sa fiu dezamagita o tai de la radacina in relatiile cu dezamagitorii potentiali, fara drept de apel! raman singura pana mi se face iar de si ma atasez de urmatorul deceptionist; 2) accept din capul locului ca si eu dezamagesc si nu fac pe mironosita cand sunt la randu-mi tradata in asteptari. Un lucru e clar: nu e recomandabil sa ai incredere oarba in celalalt si depinde numai de tine daca admiti sau nu sa fii dezamagi
t. Nu pana intr-acolo incat sa te mai si surprinda nepregatit faptul.

Miracolele exista

Buna ziua. Scriu astazi despre un adevar in care ne vine greu sa credem: miracolele exista. Poate va amintiti, cei care ma cititi inca de la inceput, am afirmat ca nu ma mira nimic si cred ca orice e posibil, explicabil, justificabil. Nu am sa spun ca nu credeam in minuni si ma refer strict la intamplarile acelea cu atat de putine sanse de realizare, mai putin la aparitiile divine sau altceva de genul, reamintesc convingerea mea ca totul este probabil si motivabil.Dar recunosc ca in ceea ce ma priveste, fara sa ma plang de mari ghinioane, eram sceptica sa ma loveasca tocmai pe mine vreo minune de calibru. Ma enerva si mai tare, ba chiar ma descuraja recomandarea ultima sa nu disper caci miracole se pot intampla. Am crezut mereu ca sunt singura pe care pot conta iar ieri imi epuizasem definitiv resursele de speranta in mai bine pentru situatia imposibila in care ma aflu. Eu facusem ce se cerea din partea mea sa fac iar deznodamantul intregului demers a fost ca “s-a rezolvat,
nu se poate”. Nu vreau sa amanuntesc aici ca una de-alea cum si pe unde si de ce ma doare pe mine coloana, retineti doar ca necazul acesta ma impiedica sa traiesc normal, ba chiar sa traiesc pur si simplu, considerand depresia accentuata de durere un pericol in sine asupra vietii.

Un specialist in domeniu mi-a spus ca nimic altceva decat o operatie extrem de scumpa din cauza accesoriilor tehnico-medicale necesare a fi implantate (mii de euro) si laborioasa si riscanta in acelasi timp nu-mi poate fi de folos. Am plans si singura, si cu sotul meu, am gandit sa renunt la tot ce aveam in plan si in derulare deja, da, si la blog. Am primit totusi telefonul miraculos prin care mi se cerea sa gasesc doctorul dispus sa-si asume operatia, nu avem asa multi in tara, ca de bani se poate face rost. Stiti ceva? Cred- si sunteti singurii care aflati, familia o anunt dupa, stiu ca nu ar fi de acord sa risc- ca ma voi opera sa-mi fie bine. Sa mai sper si-n minunea reusitei acestei interventii chirurgicale? De ce nu?

Trei zile de vacanta

Buna ziua. “Mi-e sufletul impins de roua / In groapa unui crin adanc / Ma tin cu mainile-amandoua / De marginile lui si plang. / Nu vreau miresmele sa-mi umple / Gura cu fluturi, nici lumini / Sa ma imbrace-n raze scumpe / Cu nasturi ticalos de fini.” (Emil Brumaru) Il ascult pe Joe Cocker si ma gandesc daca-n august cand vine, cu doua zile inainte de ziua mea, voi fi deja operata si capabila sa particip la concert. Peste trei ore plec intr-un voiaj de trei zile si las scrise aici cateva randuri cu regretul ca nu voi sti nimic de voi pana luni. “Poate c-ar fi trebuit, / De cat sunt de amarat, / Sa-mi dau drumu-n infinit / C-un flutur legat de gat.” (Bocet de adult, E. Brumaru) Sunt fericita. Nu pentru voiaj, voi suferi un disconfort foarte mare data fiind intensitatea durerilor, drumul e lung, merg insa cu un grup de prieteni si asta e frumos. Sunt fericita pentru ca v-am cunoscut, ( Psi, nu-ti pup condurii, e adevarat ce spun), pentru ca va stiu langa min
e. Si vreau, si nu vreau sa stiu cum v-am convins. Dar mi-ar placea sa va pastrez. Am invatat totusi si ceva urat  de la unul din bloggeri, o invatatura necinstita pe care n-o voi practica: datul unui like de complezenta, la 3-4 secunde de la postarea articolului meu, timp evident insuficient chiar si sa-l deschizi, daramite sa-l parcurgi.

Am fost jignita la fel de mult pe cat am fost de emotionata, ca una cu sensibilitate de telenovelista de-si pune mana la gura gata sa izbucneasca in plans, cand s-a rezonat potrivit la ce scrisesem si mi s-a lasat un comentariu de incurajare. Eu va citesc cand ma simt bine, fac oricum eforturi sa va citesc cu orice pret pe vreo cinci dintre voi chiar daca nu ma simt bine, si nu va dau like-uri nesincere, eu apreciez sau nu apreciez un text, nu (ma) pacalesc ca-mi place orice, oricand. Mai sunt fericita nu doar pentru ca am cunoscut oameni frumosi sufleteste, ci mai ales ca au acelasi drag de cuvinte si idei ca si mine, ca m-au recunoscut si m-au si imbratisat in acelasi timp.
Aceste cuvinte carora greu le pot da un titlu, nu vor fi promovate prea mult astazi. Am scris zi de zi, aproximativ 45 de articole, lipsesc putin. Si daca ma operez, mai mult dupa aceea. Textele mele au zilnic triplul numarului de vizitatori, si mai bine de atat uneori. Nu stiu exact de ce, dar ma bucura enorm, ma simt putin mai bine vazand asta. Apropo, multumesc U.S. ca esti cu mine de la inceput.

Tag: Spune-mi, ce mai faci?

Din nou am ramas in urma cu subiectele. Cand vreau sa treaca timpul mai repede, merge ca un melc. Cand sa imi pun gandurile in ordine, merge cu viteza luminii!
Astazi am primit o leapsa de la Maria Barbu. Ea a schimbat putin subiectul initial care se referea la “Cate ore petreci pe net?” si “Care e cel mai interesant blog dupa parerea ta?” sau ceva de genul. Ea vrea sa stie ce mai fac… N-aveam de gand sa mai raspund la o vreme la genul asta de posturi, voiam sa ma concentrez numai pe ceea ce imi dicteaza mie inima sa scriu, insa motivul pentru care ii raspund este ca nu pot sa o las sa astepte, mai ales ca n-am mai vorbit pe indelete de… o vreme.
Postul ei cu privire la acest subiect m-a facut sa intru pe messenger si sa privesc fiecare om din lista. Cercetam avatarele si statusurile de parca speram sa gasesc ceva care sa ma faca sa apas pe unul din nume si sa deschid o conversatie. N-am fost in stare.
Comunicarea virtuala… nici nu stiu daca ma simt bine cand vorbesc cu un ecran. Nu-mi place de fapt cand nu stiu exact ce reactii ii trezeste interlocutorului o chestie a mea. Poate sa rada in hohote de fapt si sa se prefaca serios. Cred ca tocmai paranoia mea ma impiedica sa ma simt foarte bine cand comunic in virtual. Poate de aceea caut forumuri, rpg-uri, site-uri pe care sa le citesc si fac diverse chestii nefolositoare mie cu adevarat, numai ca sa treaca timpul.
Se mai intampla insa cateodata sa fiu salutata exact de persoana la care ma gandeam si chiar sa vorbim despre lucruri interesante. Imi plac oamenii care nu intra in vorba cu tine numai ca sa faca timpul sa treaca mai repede, ci pentru ca intr-adevar vor sa vada ce e cu tine. Cred ca din cele 72 de persoane din lista de messenger numai cu 5 impartasesc adevaratele mele preocupari, ganduri si lucruri care ma intereseaza.
Cand o vad pe sora mea cea mare online sunt atat de incantata ca nu ma pot feri sa nu o abordez cu cateva emoticoane dragalase si sa-mi vars ofurile sau bucuriile pe ea. Nu acelasi lucru pot spune despre sora cea mica… Nu e vorba ca nu sunt incantata cand o vad online, pentru ca stiu ca de fiecare data cand este acolo se distreaza cu amicii ei virtuali… e vorba despre faptul ca s-a molipsit de un anume limbaj format din semne care pe mine ma calca pe nervi. Nu mai stie sa se exprime prin emoticoanele existente pe messenger, nu mai stie sa isi exprime bucuria ori dezamagirea prin cuvinte, in schimb imi baga niste semne de genul ^_^, <_<, ~_~”” care pe mine una ma lasa fara cuvinte.
In realitate de asemenea nu ma simt in largul meu decat atunci cand sunt acasa ori la scoala in compania colegei mele de banca. Dupa trei ani in care am refuzat sa stau langa cineva, pentru ca toti colegii din fosta clasa ma faceau sa ma simt atat de ingrozitor, acum ma simt ca-n familie cu colega mea Diana. Cu toate toanele ei, cu toata obsesia ei pentru RBD, cu toate prostioarele ei care ma distrag de multe ori de la orele importante… O iubesc si de fiecare data cand o vad mi se umple inima!
Exact asta lipseste in comunicarea virtuala si exact asta reprosez celor care au impresia ca prin cuvinte frumoase ori declaratii pompoase imi pot inlocui bucuria de a le vedea chipul si de-ai simti aproape de mine.

Nu cred ca voi putea sa construiesc ceva real intr-o lume virtuala… Inca nu am invatat cu adevarat sa despart prietenii virtuali de cei reali, pentru ca fiind curioasa de ce ascund ceilalti si dorindu-mi sa cunosc cat mai multe, ma las dusa de val… insa stiu cand ceva merge prea departe.
Acum ca sa raspund intrebarii Mariei, ce mai fac eu, am sa incerc sa fiu cat mai exacta si sa nu ma mai intind asa mult cum am facut-o mai sus.
Ieri am fost la meditatiile de arhitectura. Nu am mai fost de mult. De cum m-am asezat pe scaun si am inceput sa vad cum se aduna elevii pe acolo mi-am dat seama ca am gresit. Am lipsit mai mult timp decat ar fi trebuit, motivandu-mi absenta in fata profesorilor si a colegilor prin faptul ca am avut piciorul in ghips. Dar asta a fost acum doua luni… M-am simtit extrem de prost ca nu mai stiam sa fac nimic. Dar am trecut cu bine peste. Am trecut si peste putoarea de tutun (caci profesorul lasa elevii sa fumeze pe balcon), si peste explicatiile celorlalti care m-au cam aburit, dar in fine. Am inteles nu atat proiectul ci si faptul ca pentru a-mi da seama de ce se intampla cu viata mea trebuie sa PARTICIP la ea, nu sa ma dau deoparte si sa meditez.
Si blogul face bine. Blogul se pregateste pentru o avalansa de postari despre mine. Fara lepse, fara taguri, fara prostioare care ii privesc pe ceilalti. Probabil va lua o forma ciudata, insa am nevoie de asta. Am nevoie de asemenea de lucruri bune si vesele. Asa cum ziua mea a fost atat de pasnica si dulce in ritm de sarbatoare, asa cred ca ar trebui sa tratez toate celalalte zile. Pana acum n-o intelegeam pe mama cum poate sa vrea sa fie sarbatorita in fiecare zi si chiar sa reuseasca sa imprastie bucurie in jurul ei… dar acum vreau si eu sa fac asta. Trebuie sa exersez, nu pot reusi din prima.
Nu in ultimul rand, trebuie sa rezolv cu media la geografie. Am ramas cu acel 3 din cate stiu eu, pentru ca profesoara nu a binevoit sa vina la scoala sa ne incheie mediile. Nu vreau sa mai lipsesc, nu vreau sa ma mai preocup de maruntisurile altora si sa ii sfatuiesc de parca ei ar fi cei mai importanti. Nu voi renunta sa o fac, pentru ca sta in firea mea sa fiu buna si sa ii ajut pe cei din jur, insa m-am cam uitat pe mine. Trebuie sa fac atatea lucruri si cel mai groaznic de greu este sa ma pornesc. Dupa aceea totul e usor. Dar trebuie sa o fac.
Cam asta fac eu… iLL, Mary, spuneti-mi ce mai faceti voi?

Indragostita de o fata

Nu sunt lesbiana si nici bisexuala. De fapt… din punctul asta de vedere sunt perfect normala. Dar… pentru intotdeauna exista acest ‘dar’ blestemat, mi s-a intamplat sa ma indragostesc nebuneste de o fata.
S-a intamplat acum vreo doi ani si ceva, pe la inceputul clasei a 9-a. Tipa cu pricina era cu un an mai mare si faceam sport in aceeasi ora, in imensa sala de sport pe care o avem. De fapt, pe atunci imi placea la nebunie un coleg de-al ei dar pentru care nu stiu de ce nu mi-am manifestat interesul decat mult mai tarziu. Povestea cu tipa asta… sa zicem M., a inceput extrem de ciudat si s-a terminat la fel de ciudat.
In primul rand, eu habar nu aveam ca e fata! Am inceput sa ma simt atrasa de ea din momentul in care l-am vazut in ea pe acel K., un personaj dintr-un serial anime care imi placea foarte mult. Semana putin insa nu atat de mult incat sa pot spune ca asta m-a determinat sa pot sa simt ceva pentru ea. Ceea ce m-a intrigat a fost faptul ca se comporta ca un baiat. Era extrem de inalta, avea voce masculina, mers masculin, mai si juca fotbal si statea numai in apropierea a doi baieti cu care radea si se hahaia ca un baiat … Am urmarit-o o perioada cand mergea pe teren in curte si juca fotbal, apoi ma surprindeam privind-o insistent cand eram in sala de sport.
Asta pana cand ceva s-a intamplat si mi-a modificat imaginea personajului din anime pe care il gasisem in fizicul ei … Am vazut-o in vestiarul fetelor. Cum eu sunt scutita de educatie fizica, stateam pe banca si ori ascultam muzica ori stateam la taclale cu celalalte fete scutite ori care pur si simplu nu aveau chef sa isi miste fundu’ in sala. Cand am vazut-o prima data mi-am zis ca trebuie sa fie genul de dobitoc care casca ochii la cum se schimba fetele. Dar am vazut-o de mai multe ori. Nu se schimba, pentru ca de obicei era imbracata in treining. Am intrebat cat am putut de discret ba pe una ba pe alta, ce cauta EL acolo si de ce nu se duce dracului odata afara. O colega mi-a spus ca e fata. Am ramas interzisa. Nu m-am convins pana nu mi-am facut curaj si nu m-am dus eu insami si am intrebat-o cum o cheama. M. … M. … Imi rasuna in minte numele ei. Dar vocea ei masculina si faptul ca trasaturile ei feminine erau atat sterse m-au facut sa simt cea mai cre
tina senzatie cu putinta: fluturasi in stomac. Chestie pe care n-am mai simtit-o pentru nici un bou de care mi-a placut.
De cand am aflat ca e fata, mi-am interzis sa ma mai gandesc la ea.

Mult timp de atunci am vazut-o tot mai des pe holuri si in curte cand mergeam dimineata la scoala ori cand plecam, de parca destinul facea intentionat chestia asta. O vedeam pe hol si simteam aceeasi chestie tampita in burtica, desi nu vorbisem decat o singura data cu ea, atunci cand am intrebat-o cum o cheama … Cateva colege deja observasera ca ma comportam ciudat cand stateam pe banca in vestiar si era si M. acolo. Actuala mea colega de banca m-a si intrebat ce se intampla. Am facut greseala sa ii spun pe messenger si a exagerat totul facandu-ma sa ma simt cea mai ridicola persoana din univers. Pur si simplu nu puteam sa accept ca imi placea o fata! Am cautat pe internet imagini cu acel K. incercand sa vad ce dracului se intampla cu mine insa nu am reusit sa mi-o scot din minte pe M. decat pe la sfarsitul anului scolar, concentrandu-mi atentia pe baiatul ala numai ca sa ma gandesc la altcineva.
Din fericire, am trecut peste. Asa cum mi-au trecut toate obsesiile pentru orice baiat care mi-a placut, asa a trecut si asta. Ba chiar anul trecut am gasit pe internet niste poze cu M. in care era foarte eleganta, fardata, deloc asemanatoare cu fata in treining care juca fotbal in curtea scolii. I-am cerut id-ul si profitand ca sunt clasa a 10-a si am nevoie de informatii despre sectii, am discutat despre asta. Nu am mai simtit nimic. Trecuse orice urma de pasiune aberanta.
Acum stiu ca nu este bine sa iti faci o imagine clara despre persoana pe care vrei sa o intalnesti. Nu e bine sa idolatrizezi pe cineva, pentru ca pe oricine ai intalni, fie el si cel mai frumos, inteligent, minunat baiat, daca iti creezi de la inceput o imagine ‘cum sa fie’, nu il vei putea accepta niciodata. Ori in orice caz extrem de greu si pana sa-l accepti tu s-ar putea sa se sature si sa abandoneze lupta spre ‘cucerirea ta’. Asta se intampla si in cazul fetelor si al baietilor. Nu stiu cum am ajuns sa transform un personaj intr-o persoana reala care de fapt nu avea nimic in comun cu acel personaj ci doar in mintea mea … E extrem de ciudat ce a fost cu mine. Dar toate chestiile astea nu au facut decat sa ma faca sa fiu mai atenta la trasaturile oamenilor si binenteles la cel pe care o sa-l numesc ‘alesul’.

Inscrie-i pe cei mici aici sa faca miscare

Daca copilul tau si-au manifestat interesul cu privire la dans poate ca ar trebui sa iei in calcul inscrierea acestuia la niste cursuri de balet, intrucat acesta este un sport complet, care ajuta intregul organism si promoveaza forta fizica, agilitatea, imbunatateste concentrarea, muzica si ritmul sunt mai apreciate, astfel ca se va obtine un stil de viata adecvat.

Beneficii din punct de vedere fizic

Chiar daca baletul poate parea simplu din afara, in realitate este foarte intens si ajuta la cresterea fortei musculare, a flexibilitatii si imbunatatirea coordonarii miscarilor dintre creier si corp. In plus, sunt prevenite o multime de riscuri, precum adoptarea unei pozitii gresite ale spatelui care pe viitor se poate dovedi foarte periculoasa. Asadar, cei interesati de balet pentru copii trebuie sa stie ca cei mici vor avea parte de o mai buna rezistenta fizica si vor fi sanatosi din toate punctele de vedere.

Pe plan emotional

Un alt aspect sensibil e reprezentat de sanatatea mintala si emotionala a celor mici, iar baletul poate fi ideal din acest punct de vedere intrucat copiii vor invata mai multe despre competitie, dar si despre relatiile stranse cu ceilalti, vor capata mai multa incredere in fortele proprii si in activitatile desfasurate. Mai mult, baletul poate reprezenta o modalitate ideala de petrecere a timpului liber dupa scoala pentru eliminarea energiei intr-un mod productiv.

Pe plan social

Este esential ca cei mici sa invete sa comunice inca de la cele mai fragede varste, astfel ca in cazul celor care se inscriu la balet pentru copii, acestia au ocazia de a-si face periodic prieteni noi, iar pe aceasta ocazie sunt evitate multe riscuri, precum starile de anxietate sau teama de a vorbi in fata unui public. Astfel, apeleaza la Scoala Ballet Art pentru a descoperi care sunt preturile si conditiile pentru inscrierea celor mici.

 

Ce functii noi aduc smartwatch-urile

Un smartwatch reprezinta un dispozitiv foarte practic, util si comun in ziua de azi, care are rolul de a ne face viata mult mai usoara. Astfel, piata se afla intr-o continua dezvoltare, motiv pentru care periodic apar noi modele care sa tina pasul si sa se adapteze la nevoile utilizatorilor, iar la iUni sunt disponibile cele mai grozave optiuni. Cu alte cuvinte, daca ai nevoie de un astfel de gadget, cu siguranta iUni reprezinta locul ideal catre care merita sa te orientezi.

Pentru toata lumea

Modelele sunt foarte variate si adaptate atat pentru barbati, cat si pentru femei sau barbati, motiv pentru care vor fi indeplinite cerintele estetice ale tuturor. La fel si cureaua poate fi diferita, de la cea metalica, din cauciuc, silicon, plastic si nu numai, pentru toate preferintele.

Mai comod de efectuat apeluri

Un dispozitiv iUni este ideal pentru cei aflati tot timpul pe drumuri, la volan sau cu mainile ocupate intrucat apelurile pot fi initiate sau preluate direct de la incheietura mainii, fara a mai fi nevoie ca telefonul sa fie scos din buzunar. In acelasi timp, si notificarile sau mesajele primite pot fi citite cu usurinta, intr-un mod foarte discret, fapt ideal intr-o multime de situatii.

Multe alte functii

In schimb, un smartwatch aduce o multime de functii, care difera de la un model la altul, insa printre cele de baza se numara functia antifurt sau pentru monitorizarea somnului, calendar, alarma, calculator, meteo, fie multe altele dedicate iubitorilor de sport.

Diferite caracteristici

Mai mult, cine alege un dispozitiv iUni are acces la o multime de modele care aduc tot felul de caracteristici, ecrane tactile de diferite dimensiuni, baterii cu autonomii variate, dimensiuni de tot felul si nu numai, iar toate acestea pot fi descoperite in cateva minute pentru ca magazinul online e bine organizat.

Nu rata Valencia in urmatoarea vacanta

Valencia reprezinta unul dintre cele mai populare ale Spaniei, insa care nu se bucura de un numar de turisti la fel de impresionant ca Barcelona sau Madrid, fiind astfel ideal pentru cei care isi doresc sa evite aglomeratia specifica acestora. Asadar, cine alege o vacanta in Valencia va avea la dispozitie o multime de atractii, de la monumente istorice, galerii de arta, muzee si nu numai.

Muzeul de Ceramica

Palacio del Marques de Dos Aguas a fost ridicat in secolul al 18-lea si reprezinta o adevarata atractie prin structura sa impreionanta, insa acesta gazduieste si Muzeul National de Ceramica, care a fost infiintat in anul 1947. Asadar, aici se gasesc peste 5.000 de obiecte ceramice care au fost descoperite de-a lungul miilor de ani in Valencia si in imprejurimi, insa sunt expuse si structuri ce provin din Grecia si Roma antica, alaturi de ceramica din zona araba, precum si portelan din China si Japonia. Totusi, printre atractiile principale se numara cateva piese moderne ce apartin lui Picasso si Benlliure.

Muzeul de Arta Religioasa

Acest muzeu este gazduit intr-o cladire ridicata intre anii 1586 si 1610 care se remarca prin arhitectura sa renascentista, iar pasionatii de arta, cu siguranta, nu trebuie sa rateze acest loc. Sunt adapostite capodopere ale unor artisti faimosi, de la Juan de Juanes, Luis de Morales, El Greco, Francisco Ribalta si nu numai.

Iglesia de Santo Tomas y San Felipe Neri

Biserica se remarca prin domul sau albastru si reprezinta un exemplu grozav al stilului mediteranean al Valenciei. Cine se bucura de o vacanta in Valencia, asadar, trebuie sa viziteze aceasta biserica ridicata in anul 1725 si care a devenit monument istoric national in 1982. Fatada a fost decorata in stilul baroc, insa interiorul este cel mai deosebit, remarcandu-se prin spatiul generos si operele de arta gazduite.