Am uitat ceva?

Va salut. E tarziu pentru mine sa scriu articolul, dar stiu ca nu e tarziu pentru voi sa-l aveti de citit (sa va multumesc inca o data? n-o mai fac, intre noi e stabilt: scriu pe blog cat sunt citita, nicio zi in plus).
Puteam sa beau din sticluta de valeriana de pe birou pentru a rezista o ora la pc, am preferat insa un capucino  J intense, la fel de amar dar fara sa fie si gretos. Scriu din prietenie, altfel ar trebui sa dorm dupa masajul de calmare a durerii de coloana-coaste facut adineauri de omul meu. Imaginati-va o persoana ridicandu-se dupa un accident rutier grav si traindu-si viata ca si cum n-ar avea fractura de coloana survenita, asta e situatia mea (minus accidentul de masina in sine). Dar deviez de la temele articolului meu de azi.
Yo, mi-am mai cumparat o carte!
Am iesit cu treburi in oras si nu m-am abtinut sa dau si pe la cei doi anticari stradali de care stiu in drumul meu, sa vad ce au pentru mine. Puteam cumpara si Baudolino de Umberto Eco, la un pret jenant de mic dar nu ma raportez cu aceeasi incantare la romanele despre evul mediu, despre cavaleri si cruciade ca la cele contemporane, stiti? Bine, recunosc ca regret ca totusi n-am luat-o, macar am de citit inca o carte frumoasa: Dansatoarea lui Degas. Este o poveste dramatica de dragoste in splendida Belle Epoque intre Alexandrie, o balerina a Operei din Paris si pictorul Edgar Degas. Am vrut sa citesc aceasta carte pentru mirajul din lumea artei si a dansului din Orasul Luminilor din cea de-a doua jumatate a secolului al xlx-lea si pentru informatiile poate inedite despre picturile lui Degas. Asa ca, yo, ma asteapta inca o lectura placuta!
Am uitat ceva?
Cu o statie-doua inainte sa cobor, intra in vagonul meu de metrou o splendoare de barbat, de-ala spilcuit rau. Ma gandeam ce i-o fi patit caleasca cereasca de-a coborat printre noi muritorii, sa ajunga…unde se duc cei ca el? Ma remarca si el, ma apropii de usa si…il vad “scarpinandu-se”.

Am vrut sa-mi sun omul sa-mi desluseasca el gestul dar pana sa scot telefonul din geanta, intelesesem: daca noi femeile ne uitam in urma sa vedem, nu ne-om fi uitat geanta, cartea, umbrela pe scaun, poate ca si el verifica sa nu-si uite podoabele, nu? A controlat, s-a linistit, gata. Eu si nedumeririle mele!
Prefacatorie sau imaturitate?
Multi dintre voi ati aflat din ce am scris pana acum ca imi place sa-mi vocalizez mirarile si ideile si deasemenea sa aud sonorizate cuvintele destept impletite in textele bune, de aceea citesc cu voce tare. Imi place mult jocul dictiei si muzicalitatea cuvintelor, sa ma entuziasmez pentru cate o idee de mare exceptie. Dar cateodata, tip frate, tip!
Citeam ieri articolul unei domnisoare pe care o intuiesc desteapta, daca nu cumva foarte desteapta, in care, demoralizata de niste probabile dezamagiri in serie, se intreba de ce e, ma, lumea asa de rea? Ma minunez de candoarea (imaturitatea sau fatarnicia?) unora care traiesc in mod repetat suferinta dezamagirii din partea altora si-si pastreaza inocenta si nelamuririle cu privire la subiect. Eu dezamagesc. Jur ca e ultimul lucru pe care vreau sa-l fac dar mi se intampla. Altii ma dezamagesc. Am invatat doua lucruri despre dezamagiri si dezamagitori: 1) daca nu concep sa fiu dezamagita o tai de la radacina in relatiile cu dezamagitorii potentiali, fara drept de apel! raman singura pana mi se face iar de si ma atasez de urmatorul deceptionist; 2) accept din capul locului ca si eu dezamagesc si nu fac pe mironosita cand sunt la randu-mi tradata in asteptari. Un lucru e clar: nu e recomandabil sa ai incredere oarba in celalalt si depinde numai de tine daca admiti sau nu sa fii dezamagi
t. Nu pana intr-acolo incat sa te mai si surprinda nepregatit faptul.